Stiri 10 mai




Oraşul Cernavodă va avea un nou Parc Central.  Locuitorii oraşului se pot bucura anul acesta, nu doar de străzi  şi clădiri noi, ci şi de un parc nou. După ce au fost reabilitate  fântânile din centrul oraşului, a venit şi timpul modernizării parcului central. Mai multe echipe de muncitori şi utilaje au început ieri lucrările  de reabilitare la cele două intrări principale ale parcului. Vechile trepte din piatră, deteriorate de-a lungul timpului, vor fi înlocuite cu altele noi. Edilul oraşului Gheorghe Hânsă susţine că, în acestă toamnă, locuitorii oraşului se vor putea mândri cu un Parc Central nou şi modern, demn de un oraş European. Parcul face parte din Centrul Istoric al localităţii, o zonă destinat exclusiv promenadelor, şi intens frecventată de cetăţeni, copii şi chiar..turişti.

Guvernul vrea să majoreze ajutoarele sociale de la 1 iulie pentru a compensa creşterea preţurilor la energie, iar alocaţia pentru susţinerea familiei va creşte în medie cu 30%, a declarat primul-ministru Victor Ponta, după întâlnirea cu cu preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, de la Palatul Victoria. astfel venitul minim garantat va creşte în medie cu 13% în două tranşe.

In urma cu doua zile un barbat din Facaeni a fost agresat la un bar din localitate de 4 consateni. O ruda a acestuia a intervenit pentru aplanarea conflictului si  în altercaţie a scăpat pe jos poşeta. Cand a ajuns acasa  a observat  că i-au disparut din geanta 4.700 lei . Politistii au facut cercetari si i-au identificat pe agresori, iar 2 dintre ei  au fost arestati preventiv  pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri , tulburarea liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.        Totodată poliţiştii au reuşit sa-l  gaseasca si pe cel care furase bani. este vorba despre un fetestean de  33 de ani, martor la incident, care profitând de îmbulzeala creată a sustras suma de bani din poşeta căzută.Suspectul este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Până pe 14 mai 2013  se depun declaraţiile anuale de cotă de lapte fără aplicarea penalităţilor. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte cumpărătorilor care achiziţionează lapte, precum şi producătorilor deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că celor  care nu depun în termenul legal stabilit declaraţia anuală privind cantităţile comercializate, li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională. Cotele individuale nu vor fi retrase dacă producătorii deţinători de cotă vor transmite împreună cu declaraţia anuală şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal. Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun în termen declaraţia, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării.
 



Peste 15 clădiri de locuinţe din Cernavoda vor fi reabilitate. Odată cu sosirea sezonului cald, la Cernavodă s-a dat şi startul lucrăilor de reabilitare. După demararea acţiunii de asfaltare a străzilor, a sosit şi rândul recondiţionării vechilor imobile care aparţin patrimoniului oraşului.  Primele care vor fi integrate în program, vor  fi clădirile care adăpostesc  familii nevoiaşe şi familii asistate social de către Primărie. Este vorba de aproximativ 15 imobile, unele dintre ele vechi de peste 100 de ani, din strada Călăraşi şi din cartierul Nord, în care locuiesc aproximativ 30 de familii. Administraţia Publică Locală a fost sesizată, încă de la începutul anului, de către  cetăţenii care locuiesc în aceste clădiri, cu privire la gradul avansat de deteriorare. Oamenii susţin că ploile ambundente din lunile trecute au provocat mari pagube la nivelul acoperişurilor. De exemplu, clădirea din strada Călăraşi a fost construită în 1907 şi adăposteşte 7 familii asistate social, toate având copii mici. Imobilul nu a beneficiat de nicio reabilitare, iar oamenii se tem că acoperişul se poate prăbuşi oricând peste copii. După o lungă perioadă de îngrijorări şi nesiguranţă, Primăria va pune capăt coşmarurilor oamenilor până la sfârşitul acestei luni.
  
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Ialomita informează că termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs, fără penalizări, este de 15 mai 2013. Pentru cererile depuse după această dată, la suma totală de plată, se aplică o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 10 iunie a.c., cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul. Pana acum, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2013, au fost depuse peste 7 mii de cereri de plată, pentru o suprafaţă de aproape 82 de mii de hectare. Fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin trebuie să depună cerere la centrul local (Slobozia, Urziceni, Feteşti, Fierbinti-Targ, Cazanesti, Tandarei) pe raza căruia exploatează terenul agricol. Actualii fermieri beneficiari trebuie să depună cerere conform invitaţiei primite / programării afişate la centrele A.P.I.A.

Astazi este ultima zi in care se pot depune anumite declaratii la fisc. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa informează contribuabilii interesaţi ca astazi  este ultima zi în care se mai pot depune la administraţiile financiare teritoriale Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020,  Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Acesta se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Tot astazi trebuie depusa si  Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire, formular 096.