Stiri 8 iulie

Peste 55% dintre candidati au obtinut note de trecere la Bacalaureat
Rezultatele la Bacalaureat sunt mai bune ca anul trecut. La nivel national 55,4% dintre candidati au luat note de trecere. Conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, promovabilitatea la nivelul judeţului, în această sesiune de bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 54,28%. În judeţul Călăraşi, rata de promovabilitate  este de 48,32%, net superioară promovabilităţii seriei anterioare de elevi când doar 35, 01% au reusit sa promoveze. In judetul Ialomita, peste 64% dintre absolvenţii actualei promoţii de clasa a XII-a şi 20,02% din absolvenţii promoţiilor anterioare au trecut cu bine de  Bacalaureat. Procentul de promovabilitate la bacul de anul acesta este cu 7 procente mai mare faţă de cea de anul trecut in acest judet.

Fiscul din Ialomita ramburseaza luna aceasta TVA de peste 5 milioane de lei
Fiscul Ialomitean rambursează luna aceasta  TVA de peste 5 milioane de lei.  Aceasta suma este  aferentă unui număr de 63 deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, repartizată pe un număr de 4 administraţii fiscale. Decontarea sumelor aprobate la rambursare se va face în două tranşe, în zilele de 9 şi 29 iulie. Pe 9 iulie isi va primi banii si un contribuabil din Fetesti care are de luat peste 18 mii lei. Pe 29 iulie  alti 5   contribuabili din Fetesti vor primi de la stat  TVA de  120  de mii lei. Cei interesati   pot verifica pe site-ul A.N.A.F., secţiunea Soluţionarea deconturilor, deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare depuse, data când acestea vor fi decontate, precum şi suma aprobată.

Avocatul poporului vine la Medgidia si Cernavoda
Biroul teritorial Constanţa al Avocatului Poporului acordă audienţe cetăţenilor din Medgidia şi Cernavodă. Astfel, cetăţenii din Medgidia vor putea să-şi spună păsurile, la sediul primăriei, începând cu ora 9,00, iar cei din Cernavodă, începând cu ora 11,00, în zile de 16 iulie, 20 august şi 17 septembrie. Pentru operativitate, persoanele interesate trebuie să se prezinte cu o petiţie din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.  Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice.

La sfarsitul acestei saptamani la Cernavoda au loc Galele Folk

Primaria Orasului Cernavoda si Casa de Cultura organizeaza saptamana aceasta prima editie a Galelor Folk. Evenimentul isi propune sa reuneasca, pentru un week-end, toti iubitorii de muzica buna din oras, care vor avea ocazia sa cante si sa se bucure de atmosfera folk oferita de profesionisti ai genului. De la eveniment nu vor lipsi recitalurile exceptionale ale trupelor Arhaic, Grup Folk Antic si Grup Poze cu Sunet, sositi la Cernavoda din mai multe zone ale tarii. In deschidere, vor urca pe scena artistii Casei de Cultura Cernavoda. Evenimentul va avea loc  vineri si sambata, în Parcul Central al orasului, intre orele 20:00 si 23:00.

Administraţia locală din Feteşti va demara luna aceasta proiectul de reabilitare a drumurilor de acces către exploatiile agricole din  municipiu.  Investitia presupune reabilitarea a opt drumuri in lungime de aproape 10 km.
Primarul municipiului Fetesti, Gheorghe Catinoiu a precizat ca finantarea proiectului se face in procent de 100% pentru cheltuieli eligibile,  din fonduri alocate Programului National de Dezvoltare Rurala, iar administratia locala va asigura contravaloarea cheltuielilor neeligibile si a TVA-ului. Luna aceasta, pentru demararea proiectului, în bugetul local vor intra din Fondul de Garantare al APDRP, circa 870 de mii de lei, reprezentând un avans de 25 % din valoarea totală a proiectului.

Peste 64% dintre absolvenţii actualei promoţii de clasa a XII-a şi 20,02% din absolvenţii promoţiilor anterioare au reuşit să promoveze Bacalaureatul în Ialomiţa. Procentul de promovabilitate la bacul de anul acesta este cu 7 procente mai mare faţă de cea de anul trecut, când doar 48% din elevii ialomiţeni au reuşit să promoveze examenul maturităţii. Aşadar, după centralizarea a 98,3%  din rezultate, rata de promovabilitate în Ialomiţa este de 55,28%.  Situaţia pe filiere arată că, filiera teoretică au reuşit să promoveze examenul 77,1% dintre elevi, la filiera vocaţională 71,43%, în vreme ce de la clasele cu profil tehnologic au reusit să ia bacalaureatul doar 22,91%.  Judeţele Constanţa şi Călăraşi au procente de promovabilitate mai mici decât judeţul Ialomiţa. Constanta are un procent 54,28%, iar Călărasi de  48,32. Rezultatele finale ale bacalaureatului, după rezolvarea contestaţiilor se va afişa pe 12 iulie.


Primăria Cernavodă a primit sprijinul din partea Administraţiei Canalelor Navigabile Dunăre- Marea Neagră pentru consolidarea digului. Această veste a fost primită de către primarul Gheorghe Hânsă din partea directorului general Dan Georgescu şi a consilierului său, sosiţi în vizită la Cernavodă zilele trecute. În cadrul discuţiilor, s-au stabilit promovarea unei noi Hotărâri de Guvern, cu privire la trecerea terenului aferent digului din domeniul ACNDM în domeniul public al oraşului Cernavodă. Aceşti paşi vor permite accesarea fondurilor europene necesare  consolidării digului şi organizării sale pentru promenadă. De asemenea, în cadrul consolidării, va fi proiectat un canivou pentru evacuarea apelor pluviale şi înlăturarea pericolelor de inundaţii.

Absolvenţii de gimnaziu trebuie să completeze până pe mâine fişele de înscriere la liceu. Repartizarea computerizată are loc pe 16 iulie, primele rezultate fiind disponibile în data de 17 iulie. Media de admitere este media aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor V –VIII.  La nivel naţional, cea mai mică medie cu care se va intra la liceul este 3.22. În ţară, doi elevi vor intra la liceu cu această medie după ce, la evaluarea naţională, au obţinut doar punctul din oficiu. Cei aproximativ 2200 de absolvenţi de clasa a VIII  din Ialomiţa au la dispoziţie aproape 2700 de locuri în licele din judeţ.