La
Cernavoda, primaria continua eforturile pentru amenajarea falezei
Primăria Cernavoda are primele veşti bune cu
privire la proiectul de amenajare a
falezei din localitate. Aceasta a fost iniţiat încă din 2004, de către
primarul Gheorghe Hânsă, însă Compania
Naţionala de Căi Ferate a respins la
acea vreme cererea de casare a unei căi ferate abandonate, amplasată în zona
falezei. După aproape 10 ani si nenumarate demersuri din partea Primariei,
Compania Natională de Căi Ferate a dat
acceptul acestui proiect, iar in
următoarea etapă se elibereaza
avizul de casare a căii ferate.
Administraţia Publica Cernavodă va continua demersurile pentru accesarea
fondurilor europene necesare amenajării falezei ca dig de protecţie a oraşului
împotriva inundaţiilor, dar şi ca zonă de promedadă pentru locuitorii oraşului.
Prin realizarea acestui proiect, faleza va putea fi introdusă în circuitul
turistic al oraşului.
Pana luni
crescatorii de vaci din zonele defavorizate pot solicita sprijin financiar
Crescătorii de vaci de lapte şi de carne din
zone defavorizate mai pot depune cererile de plată aferente anului 2013 pentru
obţinerea ajutorului specific pană luni, 15 iulie . De subvenţii pot beneficia
crescătorii de vaci de lapte, bivoliţe de lapte, taurine din rase de carne şi
metişii cu rase de carne. Pentru a putea primi sprijin financiar de la stat,
solicitanţii trebuie să depună o cerere per beneficiar pentru toate
exploataţiile deţinute, la centrele judeţene APIA. Pentru a lua bani,
crescatorii trebuie sa aiba
exploataţiile in zonele defavorizate din Romania, bovinele din
exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific să fie
identificate şi inregistrate in Registrul Naţional al Exploataţiilor, iar
solicitanţii trebuie să deţină registrul individual al exploataţiei,
actualizat.
La nivelul
judetului Constanta a scazut numarul somerilor
In judetul Constanta a scazut numarul
somerilor. Luna trecuta, rata şomajului a
fost de 3,29 la sută, mai mică cu 0,28%
decât cea din luna mai şi mai mică cu 0,11 la sută faţă de cea din luna
iunie a anului 2012. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, numărul total al şomerilor înregistraţi
la finele lunii trecute se apropie de 9.900. Dintre aceastia mai bine de
jumatate sunt neindemnizati, adica nu primesc somaj.
Tainele medicinei orientale se vor putea pune
in aplicare şi la Feteşti.
Consilierii locali au aprobat
luna trecută un Protocol
de colaborare intre Serviciul Public de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Fetesti
si Hainan Taihe Medical Technology. Potrivit
grupului de consilieri PNL, iniţiatorul proiectului de hotărâre, obiectul protocolullui
il constituie colaborarea cu centrul medical in vederea imbunatatirii sanatatii
populatiei asistate din Fetesti. Centrul medical va aduce in
prezenta asociere, un medic specializat in tratamentul si depistarea precoce a
diabetului zaharat. Astfel, municipalitatea
pune la bătaie, cu titlu gratuit, pentru un an de zile, 1 spaţiu spaţiu unde centrul
medical îşi va deschide un cabinet, iar doctorul Shije Wang, care activează la
centrul medical, va asigura, în schimb, asistarea
gratuită a diabeticilor aflaţi în evidenţele SPAS.
Angajatorii
sunt stimulati să angajeze elevi şi studenţi.
Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aminteşte angajatorilor că pot
beneficia de un stimulent financiar lunar, egal cu 50% din salariul de baza
minim brut pe tara, acordat din bugetul asigurărilor
pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă. Angajarea
elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar
stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile
lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care
s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar
acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii. Pentru
a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie
să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de munca judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data
angajării elevilor şi studenţilor.
Furturile „de sezon”sunt în atenţia poliţiştilor.
Prevenirea şi combaterea furturilor şi distrugerilor de
produse agricole de pe câmp sau din locurile unde acestea sunt depozitate,
reprezintă o prioritate a poliţiştilor ialomiţeni, în această perioadă a anului.
Începând cu data de 18 iunie, la nivelul subunităţilor teritoriale, secţiilor
de poliţie rurală, precum şi Serviciului de Ordine Publică au fost adoptate
măsuri ferme pentru prevenirea şi combaterea acestui gen de infracţiune. Astfel, punctele obligatorii de acces de/din
câmp, precum şi drumurile de exploatare
agricole au fost incluse în itinerariile de patrulare, urmând să fie verificată
legalitatea transporturilor de produse agricole pe arterele de circulaţie.
Totodată, în perioada imediat următoare vor fi organizate
întâlniri cu primarii localităţilor rurale, în vederea identificării unor
metode eficiente de organizare a pazei comunale. În urma activităţii
Desfăşurate zilele trecute, poliţiştii ialomiţeni efectuează cercetări
faţă de trei bărbaţi, cu vârstele cuprinse între 34 şi 54 de ani, surprinşi în
flagrant în timp ce transportau produse agricole furate din culturile cetăţenilor
şi faţă de un bărbat de 40 de ani, din comuna Sudiţi, surprins în flagrant în
timp ce sustrăgea cereale din magazia situată în curtea locuinţei unui
localnic. Poliţiştii continuă activităţile specifice în alte cazuri în care au
fost sesizate fapte de furt calificat de pe câmp, pentru identificarea
suspecţilor şi recuperarea prejudiciilor produse.